foto1
foto1
foto1
foto1
foto1
MISIUNEA ȘCOLII: Formarea tinerilor pentru o societate deschisă, pentru economia viitorului și pentru cetățenie activă urmând integrarea într-o Europă unită.

Colegiul Economic

“Dimitrie Cantemir” Suceava

Scoala Europeana

     Prin activitatea ,,Să ne cunoaștem fără prejudecăți-Să gătim sănătos!", parte a programului SNAC, elevii și cadrele didactice coordonatoare de la Colegiul Economic ,,Dimitrie Cantemir" Suceava, respectiv Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava, au demonstrat implicare, solidaritate, empatie și prietenie. Participanții au transformat laboratorul de alimentație al colegiului într-o scenă de artă culinară, utilizând în rețetele alese (pizza, tartă cu vișine, limonadă) doar alimente bio, de la producători locali și gătite prin procedee termice sănătoase. La activitate au participat elevii claselor a X a sp,a XI a G,a IX G și elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava.

Copyright © 2024 Colegiul Economic Dimitrie Cantemir Suceava - Toate drepturile rezervate.