Sunteți aici: Acasă Proiecte Proiecte europene KA102 - VET-095440"Qualification to European standards" Noutăți
Accessibility Tools
Eco -Folclor -Tineri promotori și iubitori ai jocului și portului popular românesc! Implicarea lor în activități extrașcolare reprezintă cea mai eficientă modalitate de valorificare și păstrare a tradițiilor și obiceiurilor populare locale!
Astăzi, 25.10.2024 ne-am sărbătorit colegiul și ca în fiecare an, cu această ocazie, elevii talentați coordonați de profesori dedicați au adus un omagiu școlii în cadrul concursului ,,Talentele lui Dimitrie Cantemir ", ajuns la ediția a VIII-a. La mulți ani, Colegiul Economic ,,DimitrieCantemir"!
Programul care aduce educația financiară interdisciplinară, de la grădiniță și până la liceu este o soluție propusă de Școala de Bani și BCR pentru creșterea nivelului de educație financiară și pregătirea generațiilor pentru independență financiară, cât și pentru responsabilizarea lor cu privire la bani. Prin materialele dezvoltate și cu ajutorul profesorilor implicați în program, LifeLab va aduce și în 2024 în sălile de clasă elemente de educație financiară, în toate ciclurile de învățământ, la o serie variată de discipline școlare.
Au fost selectate cele 10 școli finaliste care vor face parte din programul LifeLab 2.0:
Burse şcolare 2024-2025
OME 5518 Burse 2024-2025 MO 677_15-07
Ordin 6691Precizari burse 2.09.2024
Cerere bursa de excelenta olimpica I 2024-2025
Cerere bursa de excelenta olimpica II 2024-2025
Cerere bursa de merit 2024-2025 - rezultate la olimpiade si concursuri
Cerere bursa sociala 2024-2025 - familii monoparentale
Cerere bursa sociala 2024-2025 - mame minore
Cerere bursa sociala 2024-2025 - motive medicale
Cerere bursa sociala 2024-2025 - parinti decedati plasament
Cerere bursa sociala 2024-2025 - venituri
Anexa 01 Lista Olimpiade concursuri internaționale 2024
Anexa 02 Lista Olimpiade naționale 2024
Anexa 04 Lista Concursuri finanțate 2024