foto1
foto1
foto1
foto1
foto1
MISIUNEA ȘCOLII: Formarea tinerilor pentru o societate deschisă, pentru economia viitorului și pentru cetățenie activă urmând integrarea într-o Europă unită.

Colegiul Economic

“Dimitrie Cantemir” Suceava

Scoala Europeana
    Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava a participat astăzi, 20 octombrie 2022, la Evenimentul de conștientizare din cadrul campaniei #CurajulNUareGen, organizat în cadrul proiectului EDURlGHTS4GlRLS — Acces egal la educație, de către Asociația GO-AHEAD și Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare.
 
    Evenimentul are drept obiectiv abordarea temelor privind egalitatea de gen, nediscriminarea, stereotipurile și violența de gen în educație în vederea accesului și dreptului egal la educație.
În cadrul evenimentului a avut loc și ceremonia de acodare a premiilor aferente concursului din cadrul campaniei #CurajulNUareGen, organizată în cele 7 licee din județul Suceava.
 
    Locul I a fost obținut de către Matei Nadia, elevă în clasa a 11-a D la Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava.
 

Copyright © 2024 Colegiul Economic Dimitrie Cantemir Suceava - Toate drepturile rezervate.