Accessibility Tools
Săptămâna meseriilor a fost marcată și de vizite de promovare a ofertei educaționale pentru anul școlar 2023-2024, desfășurate la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, la care au participat profesori și elevi din școli gimnaziale din municipiul Suceava și zonele rurale din județ (Școala Gimnazială Poieni, Școala Gimnazială Știrbăț, Școala Gimnazială Horodniceni, Școala Gimnazială ,,Ioan Băncescu" Adâncata).
Activitățile de informare fac parte din cadrul activității „Caravana de promovare a meseriilor de ospătar și comerciant vânzător” care au ca scop mediatizarea importanței meseriilor la nivel local și regional.
Săptămâna Meseriilor de la Colegiul Economic ,,Dimitrie Cantemir " a continuat cu noi provocări pentru elevii clasei a IX-a I care, sub coordonarea domnului profesor Daniel Pascariu, au realizat un material de promovare a principalelor obiective turistice din Municipiul Suceava. Astfel, în cadrul activității ,,Cât mai aproape de realitatea profesională” elevii de la calificarea Tehnician în turism au pus în practică cunoștințele acumulate în cadrul stagiului de pregatire practică ,,Industria ospitalității locale".
Săptămâna Meseriilor de la Colegiul Economic ,,Dimitrie Cantemir" Suceava a continuat cu Atelierul de lucru – ”Creativitate și originalitate în laboratorul de gastronomie" din cadrul
activității „Cât mai aproape de realitatea profesională”. Astfel, alături de doamna dir. adj. Prof. Liliana Panaite, de doamna dirigintă prof. Onofrei Simona Antonela și sub îndrumarea domnului Ionuț Nedelcu, bucătar cu o vastă experiență în domeniu, elevii clasei a X-a G, calificarea Tehnician în gastronomie, au pus în practică cunoștințele din domeniul studiat și au realizat preparate delicioase precum pizza quattro stagioni , paste cu pesto și creveți și brioșe cu fulgi de ciocolată.
Laboratorul de gastronomie al Colegiului Economic ,,Dimitrie Cantemir" a fost spațiul cel mai utilizat în cadrul activității ,,Cât mai aproape de realitatea profesională" pe decursul săptămânii dedicată promovării meseriilor. Astfel, elevii de la clasele a XI- a G și a a XII- a K au gătit preparate culinare din Bucătăria Internațională grecească, italiană, mexicană, chinezească, și americană, respectiv sandwich chinezesc, sushi, pizza italiană, orez cu legume, frigărui cu sos tatichi și cartofi prăjiți tăiați în modul batonnet sau allumette. Alături de doamna prof. coordonator Șîc Ana, elevii au demonstrat că au abilitățile teoretice și practice consolidate, că le place ceea ce fac, dau dovadă de creativitate, originalitate și profesionalism în realizarea preparatelor culinare.
"Cât mai aproape de realitatea profesională" este deviza sub care se desfășoară Săptămâna Meseriilor la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir Suceava. Astfel, elevii clasei a XI-a B au fost astăzi alături de BNR Suceava, la evenimentul "Zilele porților deschise" organizat cu ocazia împlinirii a 143 ani de la înființare. Ei au primit informații utile referitoare la istoria, arhitectura și identitatea Băncii Naționale a României.
Meseria este brățară de aur, de aceea este important că fiecare elev să se informeze și să găsească brățara care i se potrivește cel mai bine.