Accessibility Tools
Plecând de la actualitatea de astăzi, piața restaurației este reprezentată de restaurante de diferite capacități, independente sau parte a unor hoteluri și a altor structuri de primire. Tendința este cea a dezvoltării restaurantelor mici, care, pentru a fi competitive, au nevoie de specialiști în domeniu care să reușească să gestioneze bucătăria, fluxul tehnologic, depozitele, devenind, practic manageri în mici întreprinderi. Aici apare utilitatea unui Tehnician în gastronomie, cel care supraveghează şi coordonează desfăşurarea activităţii din bucătărie, valorifică competenţele cheie de comunicare atât cu persoanele cu care intră în contact cât şi în cadrul echipei de lucru, competenţele de utilizare a softurilor specifice şi nu în ultimul rând aplică continuu tehnici de îmbunătăţire a calităţii la locul de muncă, de lucru în echipă şi de dezvoltare durabilă.
La Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” sunt școlarizați elevi pe această calificare, Tehnician în gastronomie, unii dovedind o adevărată pasiune pentru domeniul alimentație – acolo unde gastronomia presupune studiul relației dintre alimentație și cultură, unde gastronomia practică este asociată cu studiul pregătirii, producției și servirii diferitelor alimente și băuturi din țările lumii iar gastronomia teoretică sprijină gastronomia practică, având o abordare sistemică și de proces, axată pe rețete, tehnici și cărți de bucate.
În cadrul unei activități dedicate Zilei Naționale a Meseriilor, elevii clasei a XI a G, calificare profesională Tehnician în gastronomie, au realizat preparate culinare învățând totodată să organizeze activitatea de producție culinară, să se aprovizioneze cu materii prime evitând risipa alimentară, să participe la organizarea spațiilor de producție și de patiserie cofetărie, să respecte normele de igienă, securitate și sănătate în muncă. Le-a fost alături, director adjunct prof. Panaite Liliana.
Felicitări, dragi elevi!
Să faceți lucrurile cu drag de meserie, deoarece
„Plăcerea în activitate pune perfecţiunea în muncă.” (Aristotel)!